Iadul din adăposturile de câini din România. Acum în 2013!

Un exemplu este adăpostul din Ploiești unde câinii se sfâşie unii pe alţii.

Eu sincer, cu toate că este cenzurat acest VIDEO, nu am putut urmări mult din el.

Totuși postez! Pentru că unii oameni își imaginează ca adăposturile sunt un loc unde stau câinii ca într-un resort și așteaptă să vină cineva să-i adopte.

Nu am ce să mai scriu despre asta. Deja de două săptămâni sunt la pământ cu moralul.

Este groaznic și oribibil și nu se pot găsi cuvinte urâte pentru a descrie. Apocaliptic poate.

Este absolut inuman și contra orcărei religii de ce sunt în stare unii oameni. este împotriva orcărei legi ale naturii.

Ceea ce nu înțeleg, cei care sunt responsabili de asta, începând de la paznic la îngrijitor și la conducere, cum se simt ei când merg la culcare?

Noaptea în pat când închid ochii, înainte să adoarmă și ca orice om, face un scurt inventar pentru câteva clipe „ce am făcut azi? cum a trecut ziua?”

Nu îmi pot imagina ce răspunsuri își dau aceste creaturi care contribuie, fiecare câte puțin, la astfel de fapte.

Urmăriți pe răspunderea voastră, pentru că este extrem de șocant ceea ce veți vedea în reportaj.

Este josnic și sub orice critică. Este o rușine pentru toată țara. De la mic până la mare.

Video

2 comentarii (+add yours?)

  1. Cristina
    Sep 21, 2013 @ 10:08:54

    Intrebarea ta e „Ce simt acesti oameni cand se duc la culcare ?” Raspunsul meu 100% este „nu SIMT nimic ” . Este fix acelasi lucru cand intrebi o vagaboanta ce SIMTE cand isi inseala partenerul, sau ce SIMTE un patron care abuzeaza angajatii. Sunt oameni care nu SIMT nimic, si din pacate viata uneori este o JUNGLA si tot din pacate, viata asa cum o vedem noi, ca daca faci un rau ti se intoarce inzecit, nu functioneaza asa. Pt ca ala care NU SIMTE, asa e el facut, sa NU SIMTA. Este ca si cum un crocodil inghite puiul si puiul spera ca intr-o zi crocodilul „va plati ” . Din nefericire, nici vagaboanta inselacioasa nu isi va primi inapoi durerea pe care a lasat-o in urma . Important e sa reusim sa supravietuim printre acesti cacati de oameni si cand avem posibilitatea sa ii calcam pe cap fara regrete. Pt ca daca nu o facem noi, la timpul potrivit, o s-o faca ei la timpul nepotrivit. Este MAXIM ce putem face.

    Răspunde

părerea ta contează:

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: